Întemeierea Gheghiţei se pierde undeva în negura timpului, apărând însemnată pe hartă în jurul anului 1100, mai jos de vărsarea Teleajenului în Prahova. În 1431 Gherghiţa era deja un târg întemeiat demult. Tot hrisoavele spun că la 1641 Matei Basarab învinge la Nenişori, nu departe de Gherghiţa, pe orgoliosul Vasile Lupu.
Astfel, Matei Basarab ridica în 1641 Biserica Domnească din Gherghiţa, având hramul Sfântul Procopie.
Un an de mare însemnătate pentru Gherghiţa a fost anul 1554, fiind înzestrată de Vlad Vintilă Vodă cu o mare moşie domnească, care se întindea în stânga Prahovei până la Cricovul Sărat şi în dreapta Prahovei, până la Ialomiţa. În 1713 dania a fost întărită de Constantin Brâncoveanu, însă la câţiva ani depărtare după ce domnitorul a fost ucis şi a început domnia fanariotă are loc fărâmiţarea moşiei Gherghiţa.
Schimbarea drumurilor comerciale, începută în aceeaşi perioadă de timp, va avea de asemenea o importanţă capitală în schimbarea destinului Gherghiţei. Pe la mijlocul veacului al XlX-lea ajunge un târguşor prăfuit, uitat la marginea Bărăganului, pentru ca, spre începutul veacului XX, să fie doar un sat mai răsărit. Până la începutul anilor '40, doar bâlciurile de la Drăgaică, Sfântul Ilie şi Probeajen mai aminteau de târgul de odinioară.
Doar câteva monumente rămase în picioare şi azi sunt martori neclintiţi ai unui trecut îndepărtat: